Femeia...

De vreo zece ani tot încerc să-mi găsesc perechea sufletului meu. Dar n-am reuşit. Mai exact niciuna dintre cele care întruneau pretenţiile mele, nu era dispusă să mă lase în cuibarul inimii ei. Am adoptat tot felul de ajustări ale sufletului şi trupului. Mi-am schimbat preferinţele muzicale, m-am tuns şi m-am lăsat cosmetizat după placul uneia sau alteia care au păşit prin viaţa mea dar toate se duceau după ce-şi vindecau rănile. Deunăzi am acceptat să fac un cont pe un site care cică e destinat unei categorii de oameni. Pe lângă faptul că acel site e foarte prost administrat, nici utilizatoarele nu-s chiar reale. Ştiu să fac diferenţa între viaţa reală şi cea virtuală dar tot nu-nţeleg de ce insistă unele că-s cinstite. În fond şi Biserica recunoaşte că Eva a greşit şi cred că toate muierile-s la fel. Toate, fără excepţie, râvnesc la bărbaţii falnici şi cu bani. Mă şi pufneşte râsul când mă gândesc că cele ce-au postat pe acel site se aşteaptă ca acei Feţi-Frumoşi le-ar căuta acolo. Eu am recunoscut şi recunosc că acel cont e dovada că am coborât nivelul pretenţiilor vis-avis de calitaţile trupeşti ale posibilei mele partenere. Mentorul meu, d-zeu să-l ierte, era de părere că "femeia care nu e <uşoară> e proastă" şi chiar că avea dreptate. Aţi văzut vreo femeie proastă? Eu nu!

E sfârşit de săptămână dar...

Iată-ne la sfârşitul unei săptămâni de muncă. În aceste două zile libere, duminica de la D-zeu, iar sâmbăta de la Iliescu, ar trebui să ne relaxăm, să citim, să vizionăm filme, într-un cuvânt să evadăm din strnsoarea problemelor din timpul săptămânii. Dar cum socoteala din weekend nu se potriveşte cu cea din timpul săptămânii mulţi dintre noi n-avem parte de-acea linişte necesară refacerii fizice şi psihice. Ce bine ar fi dacă grijile noastre ar putea pleca de lângă noi! Măcar la sfârşit de săptămână.

O seară PRO.

Ieri am fost punctual la-ntâlnirea cu directorul meu şofer. Am avut câteva chestii de rezolvat prin municipiu apoi am ajuns în mijlocul lucrătorilor noştrii. Am asistat la repararea unei autoutilitare autohtone şi ne-am mai contrazis pe marginea unor subiecte profesionale. Acasă am ajuns în jurul orei 18 şi am pornit computerul pentru a-mi verifica corespondeţa electronică. Nimic nou. Nici măcar o postare pe blogul urmărit de mine cu interes. Ce s-o fi-ntâmplat?!?! M-am uitat la Ştirile PRO TV şi am rătăcit pe 'net până a început Finala Cupei României la fotbal. Toată tensiunea negativă acumulată-n ultimul timp am eliminat-o prin urletul scos în urma golului lui Dică. Deşi a mai urmat un gol decisiv după ce adversarii au egalat, prima finalizare şi sfârşitul meciului m-au adus în culmea bucuriei. Doar PRO TV-ul putea să ne facă o aşa seară magică.

Obosit.

Deşi m-am trezit cu o oră înainte să vină maşina să mă ia, în această dimineaţă directorul m-a aşteptat în jur de 20 de minute. Nici n-am ajuns la birou şi m-am trezit cu Inspectoratul Teritorial de Muncă la poartă. Erau doi bărbaţi şi o femeie şi doreau să verifice contractele de muncă ale lucrătorilor aflaţi în schimb. Spre nenorocul lor, veniţi parcă să căsăpească pe cine-ştie-ce infractorl, toţi cei 12 lucrători din curte au Contractele de Muncă şi Protecţia Muncii semnate la zi. Aroganţa ce-o afişau trădau indignarea lor vis-avis de faptul că nu au avut pentru ce să ne aplice vreo amendă cât de mică. În ţările civilizate orice control efectuat de autorităţi la societăţile comerciale, întreprinderi etc. sunt anunţate cu cel puţin două săptămâni înainte pentru a da posibilitatea patronilor şi administratorilor să regleze eventualele greşeli intenţionate sau nu.  Oare când ne-om lecui de această practică de cotonăgire a agenţilor economici?

Amendat nevinovat.

Ieri am ieşit din casă. Aşa e, o fac cam rar, din ce în ce mai rar.  M-am dus pân’ la XXL, la hipermaketul din Micro 3. Am stat la rând pt a-mi plăti sulul de hârtie igienică pe care-l cumpărasem şi am ieşit repede că mă alerga un pitic. Am fugit cât am fugit în căutarea unui “toilette” ecologic dar nicio speranţă. Câţiva câini s-au înşiruit în urma mea aşteptand colacul de sub coadă. Ca şi cum norocul ţine cu cei căcăcioşi am întâlnit un prieten cu maşina funcţionar în Primărie şi l-am rugat să mă ducă până la un wc ecologic dar nu ştia unde sunt amplasate aşa că a decis să mă ducă la Primărie, doar că aici funcţionarii-s egoişti şi-şi ţin privatele-ncuiate. Mi-am zis că Piaţa-i la doi paşi de primărie şi că pot să-ncerc s-ajung acolo, dar … Ghinion şi acolo. Privata privatizată era închisă pentru că patronul e suspect, nu de gripă porcină ci de … evaziune fiscală. S-au căcat fără să primească bilet. Am văzut un boschet peste drum, în părculeţul Bisercii Sfinţi-Îngeri dar când să iau poziţia făcătoare de minuni am zărit că ochiul magic al camerei de vederi ce supraveghea un bancomat bătea chiar pe al meu funduleţ. Şi cum n-am vrut să fiu subiectul vreunui filmuleţ pe internet am strâns din bucăţile de carne ale şezutului şi am fugit la Gară. Cobor repde pe scările ce duc spre tunelul de sub şinile feroviare unde e şi toaleta numai că în loc de uşă am găsit un zid. Wc-ul, unde or fi mutat aştia wc-ul? Dar cum situaţia devenise foarte presantă m-am rugat să fie vreun tren garat pe linia peronului 2 cu cea mai apropiată ieşire şi, spre norocul meu, era. M-am urcat de-ndată şi … Când am ieşit l-am văzut pe naş’ că făcea rondul. În buzunar aveam doar cât avea cocoşul în punguţă doar că erau lei. Aşa că am fugit eu cât am fugit, de naş, sperând să nu m-ajungă până la Mizil dar ghinion, trenul era Intercity iar în târguşoare nu opreşte. Am încercat să-l înbunez pe controlor zicându-i că-s amărât şi că am doar doi lei în buzunar până când mi-a răspuns că atât se dă la wc-urile publice nu pentru o călătorie Buzău – Ploieşti, fapt ce mi-a stârnit un râs de necontrolat, râs care l-a provocat pe Şeful de tren să-mi scrie o amendă maximă pe care ar trebui s-o achite Primarul Boşcodeală!!!

Am rămas acasă cu poziţia mea.

Deşi e duminică şi cald afară am decis să rămân în casă. Computerul, ţine-l-ar procesorul şi ram-ii, e prietenul meu cel mai bun. Îmi arată şi îmi spune de toate fără să ceară prea multe în schimb. Ba cere puţină energie, nu de la Red Bull ci de la Electrica, Conel, Renel sau cum i-or mai zice. Stau pe un pat mare, întins pe spate, învelit până la brâu, cu tastatura-n poală şi încerc să-mi găsesc o preocupare. Nici chatul nu mai e cel de odinioară dovadă că s-au cam lecuit utilizatorii de el. M-aş aşeza la masa de lectură să-nvăţ pentru sesiunea de examene ce s-apropie dar parcă-i prea comodă poziţia. Mă gândesc tot mai serios ce-o să mă fac dacă ma ia somul? Nu pierd poziţia?

Şi eu pe-aici.

Bine v-am găsit. Plăcera de-a comenta articolele unei prietene virtuale m-a-ndemnat să-mi fac cont pe acest site. N-am să vă promit că voi publica multe articole pt. că am o autocritică exagerată şi n-am să las citirii voastre texte care n-o să-mi placă. Sunt un perfecţionist pt. că nu-mi place să fiu mai jos de locul întâi.